În această emisiune vom discuta despre legea antifumat. O Scrisoare deschisă, întocmită de cele peste 350 de organizații non-guvernamentale membre ale Inițiativei “2035-Prima Generație Fără Tutun”, a României a fost trimisă către Parlamentul României, în atenția Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților prin care se cere ca legea antifumat să nu se modifice. Senatorul PNL Daniel Fenechiu a propus câteva modificări la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea consumului de tutun, făcând-o mai permisivă. În urma scrisorii deschise și a discuțiilor purtate marțea trecută la Parlament, Comisia pentru sănătate urmează să ia o decizie în privința inițiativei legislative și a propunerilor de modificare a legii antifumat în una dintre ședințele următoare.
Realizator: Alexandra Mănăilă