În această emisiune vom vorbi despre starea de alertă la care a trecut România la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus și despre măsurile pe care trebuie să le respectăm, noi toți românii în această lună.
În Săptămâna Mondială a Imunizării, 24 – 30 Aprilie 2020, vom aborda subiectul vaccinărilor, în general și al vaccinurilor menite să prevină transmiterea sau vindecarea infecției cu virusul COVID-19. În prezent, mai multe vaccinuri se află în prezent deja în faza I a studiilor clinice (studiu pe oameni) și alte peste 60 se află în stadiul de evaluare preclinică. Mai multe informații aflați din emisiune.
Toți furnizorii acreditați de servicii sociale din România și toate serviciile sociale licențiate sunt disponibile pe www.hartaserviciilorsociale.ro, alături de centralizarea la nivelul fiecărui județ a necesarului de materiale de protecție împotriva pandemiei COVID-19 în centrele rezidențiale. Toate detaliile în cadrul emisiunii.
Plecând de la Ordonanța Militară nr. 8 care interzice, pe perioada stării de urgență, încetarea sau suspendarea activității serviciilor sociale în România, vă vom prezenta în această emisiune categoriile de români care vor beneficia în continuare de îngrijire și asistență social pe perioada pandemiei de coronavirus. De asemenea veți afla și câteva informații din Ghidul pentru lucrătorii sociali în contextul noului coronavirus, realizat de UNICEF în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție.
Pentru a combate răspândirea COVID-19, distanțarea socială este una din soluțiile adoptate de România în această perioadă. Pentru cei mai mulți dintre noi acasă este în singurul loc în care ne simțim în siguranță. Dar nu este valabil pentru toată lumea. În spatele cifrelor și graficelor cu auto-izolare se ascunde o altă problemă care trebuie izolată: violența domestică. Asociația ANAIS trage un semnal de alarmă privind creșterea numărului cazurilor de violență domestică.
Asociațiile de pacienți și ONG-urile s-au adunat în jurul diverselor platforme pentru a se sfătui cum să meargă mai departe împreună și cum să găsească resursele necesare pentru a trece de această perioadă în care toată România se află în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. În această emisiune vei afla mesajul Comunității Fă Bine!.
Problemele legate de somn reprezintă o epidemie globală care amenință sănătatea și calitatea vieții a 45% din populația lumii. Aflați care sunt riscurile asupra sănătății omului și mediului care pot apărea în lipsa somnului.
În această emisiune vorbim despre sănătatea femeii cu dr. Iosif Niculescu, medic obstetrician ginecolog la Mediplus. Duminică, 8 martie se celebrează Ziua Internațională a Femeii, iar mesajul nostru este că toate doamnele și domnișoarele care ne ascultă să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
Mai multe evenimente au avut loc în București și în țară, organizate de Alianța Națională pentru Boli Rare România cu ocazia Zilei Bolilor Rare 2020. Unul dintre ele a fost masa rotunda ,,Sănătatea digitală și bolile rare”, de la Palatul Parlamentului, sub egida Comisiei de Sănătate din Senat, care a reliefat necesitatea derulării unui screening proactiv în Romania pentru a depista pacienții cu boli rare. În prezent, 95% dintre pacienții cu boli rare rămân nediagnosticați în România, iar această acțiune ar duce la scurtarea timpului de diagnosticare.
Află în cadrul acestei emisiuni ce mesaje au transmis de Ziua Mondială a Bolnavului Papa Francisc, Simona Tănase, președintele Asociației Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM) și dr. Gabriela Mihăilescu, medic neurolog care tratează români cu scleroză multiplă.