Un miliard de persoane cu dizabilităţi din întreaga lume sunt printre cele mai afectate de pandemia de coronavirus - a avertizat recent secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres.El a atras atenţia că pandemia adânceşte inegalităţile, în condiţiile în care persoanele cu dizabilităţi sunt deja marginalizate şi multe se confruntă cu sărăcia, dar şi cu rate ridicate de violenţă şi abuz.Mesajul lui António Guterres a fost publica împreună cu un raport ONU, care arată că persoanele cu dizabilităţi reprezintă 15% din populaţia Pământului şi 46% din totalul celor mai în vârstă de 60 de ani. Secretarul general a mai mentionat că persoanele cu dizabilităţi şi cele în vârstă care trăiesc în cămine şi instituţii sunt printre categoriile cele mai vulnerabile la coronavirus, în condiţiile în care COVID-19 este mai letală pentru cei care au probleme de sănătate.
Emisiunea
Povestea săptămânii
Data
Autor
Dan Alexandru