MELOTERAPIA 76 – Soprana Anda Pop: ,,Muzica crește vibrația și nivelul energetic al organismului” (I)
Toți cei care au ascultat-o au spus despre ea că este o soprană minunată, cu un timbru frumos și cu o voce puternică. Anda Pop, născută în Baia Mare și stabilită la Brașov, a început să studieze pianul de la vârsta de 5 ani, dar a urmat Facultatea de Medicină. A lăsat însă stetoscopul pentru muzică. A început cu muzica ușoară, dar apoi a trecut la cea ,,grea”, adică la muzica clasica, așa că a facut canto 5 ani. A urmat Conservatorul și a debutat în anul 2000 cu „Donna Elvira“, din opera „Don Giovanni“ de W. A. Mozart. Nu a regretat drumul ales, dimpotrivă, mânată de o pasiune înfocată a luptat pentru a-și clădi o carieră frumoasă și a reușit, având un repertoriu pe care puține soprane reușesc să-l facă într-un teatru în România.
Realizator: Alexandra Mănăilă